În așteptarea sărbătorilor de iarnă

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor.
Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin.
A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă a trecut la viaţă veşnică pe 6 decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.
Originea obiceiului nuielei
Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârsta frageda, îngrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători sa fie loviți cu nuielușa in semn de avertisment.
Tot tradiția spune ca nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă ca sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
În colindele româneşti, cântate în plină iarnă, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.
Nuieluşele oferite de Sfântul Nicolae este semn că greşelile au fost iertate.