ADMINISTRATIV

PLANUL COMPLET POATE FI VIZUALIZAT AICI

Prezentul Plan de Mobilitate Urbană Durabilă constituie un document strategic important pentru Orașul Sebiș, în care nivelul de detaliere al propunerilor (măsuri și proiecte) este meticulos elaborat și adaptat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. În etapa de implementare a PMUD, devin necesare studii atente de prefezabilitate și fezabilitate, având ca obiect proiectele de investiții propuse, conform normelor legislative aplicabile, cu o atenție deosebită acordată aspectelor referitoare la amplasamentul precis și soluția tehnică optimă.
Este imperios necesar să se țină cont de analiza impactului asupra mediului pentru fiecare investiție majoră propusă.
În ceea ce privește legislația națională (Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, republicată cu completările și modificările ulterioare în martie 2016), Planul de Mobilitate Urbană reprezintă o documentație complementară strategiei de dezvoltare teritorială urbană și a planului urbanistic general (P.U.G.), dar și instrumentul de planificare strategică teritorială prin care este corelată dezvoltarea spațială a localităților cu nevoile de mobilitate și transport ale persoanelor și mărfurilor.
În vedereă finanțării proiectelor de transport urban, în cadrul Programului Regional 2021 – 2027, prin FEDR (Fondul European pentru Dezvoltare Regională), este necesară elaborarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), urmare a abordării integrate, susținută de către Comisia Europeană.
Cu alte cuvinte, în vederea respectării prevederilor Comisiei Europene pentru accesarea fondurilor de dezvoltare regională, municipiile sunt încurajate să elaboreze documente de planificare strategică, corelate – Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).

PLANUL COMPLET POATE FI VIZUALIZAT AICI

Comments are closed.

Close Search Window