Archive for the ‘CULTURĂ’ Category

„Caravana tradițiilor” la Sebiș

Colinde, daruri, bunătate – este spiritul Crăciunului, Marea Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Sebișul a cunoscut și în acest an aceste sentimente atât de pure, de speciale ale Crăciunului. Le-a cunoscut prin organizarea unui festival al colindului la Casa de Cultură. Un festival unic, în care pe scenă au urcat reprezentanți de seamă ai […]

Spectacol folcloric dedicat Zilei Naționale la Casa de Cultură

În data de 3 decembrie am avut la Sebiș un spectacol aparte. Un spectacol dedicat Zilei Naționale, zi de mare rezonanță istorică pentru poporul nostru. La acest spectacol, pe scenă au urcat și elevii școlii, care împreună cu ansamblurile și artiști invitați au creat un spectacol complet, care a cuprins cântece de patriotice, corale, dansuri […]

În așteptarea sărbătorilor de iarnă

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a […]

Viața și cultura creștină în spațiul public – Un eveniment organizat la Casa de Cultură Sebiș

Dr. David Goa, un mărturisitor și apărător al creștinismului în lume, a susținut o conferință la Casa de Cultură din sebiș în data de 10 mai. Tema conferinției filocalice s-a referit la „Provocările lumii moderne la adresa spiritului uman. Viața și cultura creștină în spațiul public”. Dar cine este David Goa? „Doctorul Goa este directorul […]