DIVERTISMENT, EVENIMENTE

Ce reprezintă o comunitate fără tradiții, fără identitate? O comunitate care nu-și cunoaște trecutul? O comunitate care își uită obiceiurile? Nu reprezintă nimic, este o comunitate goală pe dinăuntru, fără viitor! Căci dacă nu ne respectăm tradițiile care ne reprezintă, nu putem spera la un viitor mai bun! Ne bucurăm că în Sebiș aceste tradiții și obiceiuri sunt respectate și duse mai departe generație de generație. Balul comunității maghiare constituie o astfel de tradiție!
Ediția din acest an a balului s-a dovedit a fi una pe placul tuturor, dovadă stând numărul mare de participanți. Desfășurată cu respectarea întocmai a obiceiului perpetuat an de an, Balul din acest an organizat la pensiunea Onyx a adus bucurie în rândul participanților, care au avut parte de o seară minunată, o seară a cântecului și voiei bune.
Putem caracteriza evenimentul ca pe un bal al toamnei, un bal la care a participat cu drag comunitatea maghiară din Sebiș, și unde, toți cei prezenți au putut asculta muzica formației anume adusă pentru acest eveniment, au putut dansa după voia inimii, sau au putut degusta bucatele pregătite cu această ocazie.
A fost o seară a bucuriei și voiei bune, deputatul Farago Peter împreună cu ceilalți organizatori străduindu-se ca totul să fie pe gustul participanților, să nu lipsească nimic din ingredientele unei petreceri reușite.

Comments are closed.

Close Search Window