Din nou la școală – Festivitatea de deschidere a anului școlar la Sebiș

A sunat din nou clopo-ţelul. Un nou an şcolar a început. Clasele au prins din nou viață, vocile elevilor răsunând iarăși în acest nou an școlar.
Cei mai mici dintre elevi, plini de emoție și cu buchete de flori în mână, au intrat pentru prima dată în clasele care patru ani de acum încolo îi vor găzdui. Părinții și ei prezenți, i-au încurajat și i-au predat spre pregătire profesorilor.
De acum încolo acești profesori vor fi al doilea părinte pentru fiecare dintre elevi. Noul an școlar a început cu fast, cu noi generaţii de copii, cu unele cadre didactice noi, cu multe emoţii pentru cei care păşesc pentru prima dată pragul şcolii şi cu multe întrebări în gând pentru cei care vor absolvi la finele anului şcolar clasa a VIII-a. Dar pentru toţi, cu siguranţă a început un nou an, cu multe speranţe şi năzuinţe ce aşteaptă a fi împlinite.

A început școala! E toamnă iar … și ne place toamna! șopteau emoționați elevii la careul din curtea liceului, luni, 11 septembrie, 2017.
Chiar dacă în locul vacanței de vis, cu soarele care zâmbea ziua intreagă, acum sunt gutuile pline de puf, mustul dulce și zile de studiu intens, elevii au fost bucuroși și au trăit, cu sufletul la gură, emoția primei zile de școală.
Revin la școală în fiecare toamnă, dornici de reîntâlnirea cu cărțile, cu colegii, cu domnii profesori și învățători, chiar dacă gândurile lor se mai întoarc, din când în când, la minunatele zile ale vacanței. Mintea și sufletul elevilor se deschid din nou spre frumusețea cunoașterii, a învățăturii, fără de care nicio vacanță nu ar mai veni!
Anul școlar 2017-2018 și-a deschis așadar larg porțile, iar forfota și veselia din curtea școlii, dar și din sălile de clase, primitoare, promit de pe acum un an școlar încununat de succese.
Elevi, nu uitați: doar prin educaţie veţi putea fi proprii voştri stăpâni şi veţi putea face alegerile potrivite pe mai departe in viaţa personală. Nicolae Iorga spunea: ” „Şcoala este tot ce vezi şi tot ce auzi. Ea trebuie să te înveţe să fii propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.” Aşadar, parafrazându-l pe marele om de cultură, dragi elevi, să aveţi încredere că ceea ce veţi realiza la școală, va însemna enorm de mult pentru formaea voastră profesională, pentru viitorul vostru!

„După o vacanţă frumoasă şi plăcută, ne aflăm astăzi la începutul unui nou an şcolar, cu o semnificaţie deosebită pentru cei care vin de acum la școală, cuprinşi de dorinţa cunoaşterii şi a acumulării de cât mai multe cunoştinţe folositoare pentru viaţa de zi cu zi.
Cu toţii am trăit astăzi-11 septembrie- un moment emoţionant şi special, pe care fiecare dintre cei prezenţi îl experimentează unic în felul său.
Bobocilor, elevii care păşesc pentru prima dată pragul şcolii, le urez un bun venit la şcoala noastră, făcând referire la toate instituțiile școlare din orașul Sebiș!
Sper să aveţi un an şcolar cât mai bogat, cu rezultate de care să vă bucuraţi, să aveţi doar note mari şi un comportament exemplar, şi să conştientizaţi faptul că zilnic veţi aduna în minte şi în suflet lucruri noi şi frumoase, care să vă formeze personalitatea şi să vă călăuzească pe drumul cel bun în viaţă.
Vă doresc să vi se împlinească toate visele, să aveţi sănătate şi putere de muncă, să va bucuraţi de linişte şi pace sufletescă, să fiţi colegi şi prieteni, să respectaţi şcoala care vă primeşte cu braţele deschise şi nu în ultimul rând, să confirmaţi speranţele şi încrederea familiilor voastre.
Stimate cadre didactice, vă mulţumesc pentru dăruirea voastră, pentru profesionalismul de care daţi dovadă an de an şi vă urez să fiţi sănătoşi, puternici şi răbdători pentru ca împreună să ducem aceşti copii pe o treaptă mai sus, pe o treaptă a performanţelor.
Aceleaşi mulţumiri şi urări le adresez întregului personal didactic-auxiliar şi nedidactic, ca-re depun toate eforturile pentru ca instituţiile şcolare din oraș (grădinițe, școli și liceu) să funcţioneze, să fie curate şi primitoare.
Iar vouă, dragi părinți, vă doresc să vă aveți parte doar de rezultate bune din partea copiilor voștri, știind că pentru ei munciți și în ei vă puneți speranțele de viitor, făcând tot ce puteți pentru a le netezi calea în vederea unei vieți mai bune pentru ei. Sunt sentimente pe care fiecare părinte le trăiește în felul său, toți cei care avem copii am trecut prin aceste momente și vă doresc tot ce este mai bun pentru familiile voastre, pentru copiii voștri, care reprezintă viitorul orașului Sebiș. În ei ne punem speranța ca și comunitate locală și de aceea dorim să vedem că sunt serioși și privesc cu responsabilitate procesul educațional de care beneficiază la grădiniță, școală sau liceu.
Tuturor vă doresc un an cu împliniri şcolare şi profesionale, bucurii şi gânduri bune !” – Primar Gheorghe Feieș
Vă lăsăm acum în compania câtorva imagini de la deschiderea acestui an școlar din Sebiș, imagini care grăiesc de la sine despre emoțiile deschiderii claselor de curs pentru elevii, dar și pentru părinții care i-au însoțit!

 

Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.