Zilele de 2-3-4 iunie au reprezentat pentru Sebiș trei zile de spectacol. Trei zile pe parcursul cărora s-a desfășurat a XVIII-a ediție a deja consacratului eveniment anual intitulat sugestiv „ Festivalul de Muzică Sebiș”.
Da, ați citit bine: anul acesta a fost cea de-a XVIII-a ediție a acestei ample manifestări culturale a orașului.
O ediție, care, la fel ca și cele de dinainte, a fost una la superlativ, pe scena montată în Piața Tineretului urcând nume de marcă ale muzicii, soliști consacrați, anume chemați pentru a încânta prin muzică și dans spectatorii prezenți în număr mare.
Festivalul a făcut ca Sebișul să devină pentru cele trei zile punctul de atracție al județului Arad, rămânând și pentru acest an cel mai mare eveniment de acest gen din tot județul. Un eveniment care este o tradiție a Sebișului, este un brand al orașului, este un nume de rezonanță județeană, dar și națională.
Zilele de 2-3-4 iunie au reprezentat pentru Sebiș trei zile de spectacol. Trei zile pe parcursul cărora s-a desfășurat a XVIII-a ediție a deja consacratului eveniment anual intitulat sugestiv „ Festivalul de Muzică Sebiș”.
Da, ați citit bine: anul acesta a fost cea de-a XVIII-a ediție a acestei ample manifestări culturale a orașului.
O ediție, care, la fel ca și cele de dinainte, a fost una la superlativ, pe scena montată în Piața Tineretului urcând nume de marcă ale muzicii, soliști consacrați, anume chemați pentru a încânta prin muzică și dans spectatorii prezenți în număr mare.
Festivalul a făcut ca Sebișul să devină pentru cele trei zile punctul de atracție al județului Arad, rămânând și pentru acest an cel mai mare eveniment de acest gen din tot județul.
Pe tot parcursul festivalului, centrul orașului s-a umplut de terase, a devenit o zonă a forfotei, a bucurie și veseliei, căci aceasta a fost atmosfera! Una a voioșiei, toată lumea putându-se distra în voie.
Au fost de toate pentru toți: spectacol artistic deosebit, mici și bere din belșug, jocuri diversificate pentru copii, cu alte cuvinte, oricine a venit la festival a avut cum petrece și cum să se bucure de aceste trei zile de spectacol.
Iar ca totul să fie perfect, așa cum ne-a obișnuit, în fiecare zi a festivalului, în jurul orei 11:00, Sebișul s-a luminat de spectaculoase focuri de artificii!
Festivalul de Muzică, rămâne așadar, un eveniment major pentru județul Arad și nu numai, fiind în continuare singurul eveniment al județului de acest gen filmat de TVR și care este transmis pe postul național de televiziune.
Sâmbătă și duminică Sebișul a fost cuprins de ritmurile muzicii ușoare, dintre numele invitate la eveniment amintind: Feli, Ducu Bertzi, Vescan, Mateo, Sore, Ioana Ignat, Fuego. Sunt câțiva dintre artiștii consacrați care au încins atmosfera în cele două zile. Totul, pentru ca Sebișul să petreacă, totul, pentru ca publicul să se întâlnească cu aceste nume ale muzicii românești.
A fost un spectacol de marcă, un spectacol a cărei frumusețe trezește încă amintiri plăcute tuturor celor care au fost la Sebiș în cele trei zile ale festivalului.
Nu dorim să vă reținem prea mult cu descrierile noastre, fiindcă totul a fost atât de frumos că nu poate fi prezentat prin cuvinte. De aceea, preferăm să vă lăsăm a vedea câteva imagini de la festival, pentru a vă reintroduce în atmosfera celor trei zile ale „Festivalului de Muzică Sebiș”-ediția a XVIII-a.
Spațiul publicației locale este insuficient pentru a putea pune în pagini toate imaginile preluate pentru dumneavoastră, de aceea, vă informăm că în fiecare lună, pe pagina WEB a primăriei veți putea găsi toate imaginile, de la toate evenimentele importante din oraș, imagini pe care le și puteți descărca gratuit pentru a avea amintiri plăcute care să vă rămână în arhiva proprie. Actualizarea SITE-ului primăriei se face la finalul fiecărei luni, sau de câte ori este nevoie.
Ediția din acest an a adus din nou privirile tututor asupra Sebișului, la fel cum s-a întâmplat de ani buni când s-a organizat Festivalul de Muzică. Nu de alta, dar de fiecare dată Festivalul a reprezentat și reprezintă un punct de referință, nu doar pentru Sebiș, ci pentru întregul județ și de ce nu pentru întreaga țară.
După Cerbul de Aur și Festivalul de la Mamaia, primul oraș din România care a organizat un eveniment de o asemenea anvergură a fost Sebișul. Totul se întâmpla acum 19 ani, când primarul Feieș a inițiat Festivalul de Muzică. Sebișul a fost deschizător de drum pentru toți ceilalți. La vremea când s-a organizat prima ediție a Festivalului de Muzică din Sebiș, nici un alt oraș sau comună din județ nu mai organizase vreodată o zi de sărbătoare dedicată muzicii și dansului, bucuriei în general.
După noi s-au luat apoi și ceilalți, pentru ca azi să vedem zile de sărbătoare organizate și în alte diverse orașe sau comune. Sebișul a fost așadar primul care a încetățenit o asemenea sărbătoare dedicată orașului, primarul Feieș reprezentând și pe acest plan, cel cultural, modelul după care s-au luat ceilalți. Meritul cel mai mare însă rămâne anvergura la care a fost și este organizat Festivalul de Muzică. Trei zile de muzică, dans și voie bună, încheiate de fiecare dată prin impresionante focuri de artificii, trei zile care împreună alcătuiesc ca un tot unitar Festivalul de Muzică din Sebiș. Dupa 19 ani, Festivalul de Muzică rămâne cel mai mare eveniment cultural-artistic al județului, după Arad. Nimeni nu ne-a putut egala în toată această perioadă, și se pare că atâta timp cât îl avem primar pe Feieș nici nu se va întâmpla acest lucru.
Atmosfera creată în oraș pe parcursul celor trei zile a fost una specifică unei mari sărbători, toți cei veniți putându-se distra și simți bine după bunul plac. Terasele cu mici, grătare și bere au fost mereu arhipline, iar cei mici s-au putut bucura din plin de multitudinea de jocuri aduse special pentru ei.
Trei zile în care atmosfera sărbătorii a plutit în Sebiș, trei zile de neuitat! Festivalul de Muzică a fost din nou la înalțime, un eveniment de anvergură, care doar în Sebiș poate fi văzut. Și cum cuvintele sunt de prisos vă lăsăm în compania imaginilor surprinse pe parcursul celor trei zile ale festivalului, imagini care cu siguranță vă vor răscoli plăcut amintirile multora dintre voi.
„Am dorit ca orașul Sebiș să găzduiască un eveniment cultural-artistic de anvergură care să scoată in prim-plan numele Sebiș. Așa am luat hotărârea, acum mulți ani, să inființez Festivalul de Muzică. Încă de la prima ediție am căutat să aduc pe scenă la Sebiș nume reprezentative ale muzicii populare și ușoare românești, nume care să dea rezonanța națională Festivalului. Cred că am reușit acest lucru, pe scena din Sebiș venind de-a lungul timpului nume importante ale muzicii, care au făcut din acest Festival unul de prestigiu național. Dovadă stă și faptul că an de an, Festivalul de Muzică este singura manifestare de acest gen din județ care este filmată iar apoi difuzată de postul național de televiziune. A fost destul de greu să țin festivalul la același nivel ridicat toate edițiile, însă afluența publicului mă face să cred că am reușit. Le mulțumesc tuturor concetățenilor orașului Sebiș că au avut de fiecare dată încredere în mine și sper din tot sufletul că le-a plăcut și ediția din acest an a Festivalului”. Primar Gheorghe Feieș